Reducerea pierderilor de apă nefacturată: cum să răspundem eficient acestei provocări?

5 aug., 2019 | Inovație pentru apă

Apa nefacturată (Non-Revenue Water sau apa neaducătoare de venit) este una dintre principalele provocări din industria apei. După cum se știe, termenul se referă la apa care este produsă – captată, tratată și pompată, dar care nu ajunge niciodată la consumator, deoarece se pierde de-a lungul rețelei de distribuție.

Companiile distribuitoare de apă își îndreaptă din ce în ce mai mult atenția către această problemă din motive ecologice, economice și organizaționale, în scopul reducerii pierderilor de apă nefacturată.

De ce să înfruntăm această provocare?

1. Din punct de vedere ecologic: deficitul de apă

Există o preocupare din ce în ce mai mare în ceea ce privește creșterea deficitului de apă din întreaga lume. În acest deceniu, la nivel mondial vor fi perioade de secetă fără precedent. Aceasta va deveni o problemă comună în diferite zone ale lumii și va fi deosebit de greu de combătut în zonele cele mai sărace, care vor fi mai puțin capabile să se adapteze sau să se confrunte cu ea.

2. Din punct de vedere economic: costurile de tratare a apei

Provocările companiilor de apă sunt foarte variate. Cu toate acestea, necesitatea de a trata apa extrasă înainte de a fi injectată în rețeaua de distribuție este o constantă printre aceste provocări, fiind necesare resurse pentru tratare. Aceasta implică faptul că rețelele ineficiente de distribuție a apei, care au pierderi, transferă în prețul serviciilor prestate și costul pentru tratarea apei pierdute.

3. Din punct de vedere organizațional: dorința de îmbunătățire continuă

Organizațiile care gestionează apa adoptă din ce în ce mai mult o cultură a eforturilor continue de optimizare a folosirii apei. În conformitate cu aceasta, atingerea excelenței operaționale este un obiectiv al fiecărei etape de evoluție parcurse.

Reducerea apei nefacturate reprezintă o provocare care ar trebui abordată de către companiile de apă, la nivel global. Noile tehnologii digitale, cum ar fi Big Data sau Machine Learning sunt aliatul perfect pentru reducerea apei nefacturate.

În contextul în care problema pierderilor de apă nefacturată este una dintre cauzele majore ale randamentelor scăzute ale companiilor de apă, iar acestea au ajuns să reprezinte un cost ridicat pentru companii, consumatori și mediul înconjurător, este cunoscut faptul că activele ce compun rețeaua de distribuție au cel mai mult de suferit.

Îmbunătățirea eficienței hidraulice a rețelelor de distribuție a apei prin digitalizarea activelor reprezintă piatra de temelie a serviciilor și soluțiilor tehnologice pe care Aqviser le propune industriei românești a apei. Împreună cu cel mai important partener al nostru, GoAigua – compania de soluții digitale pentru industria apei membră a grupului Global Omnium ce deține și Compania de Apă din Valencia, vă punem la dispoziție o expertiză semnificativă pe plan global cu scopul reducerii apei nefacturate.

GoAigua este o companie de pionierat în domeniul digitalizării industriei apei. Prin parteneriatul cu Aqviser, GoAigua sprijină companiile românești din industria apei în procesul de Transformare Digitală, prin oferirea soluțiilor tehnologice pentru integrare SCADA, smart metering, gestiune comercială și eficiență energetică. Cu platformele noastre software, digitalizăm atât infrastructura, cât și procesele interne ale companiilor, pentru a construi un sistem inteligent de decizie în companiile de apă.

Studiu de caz: Economisirea a peste 4 milioane de m3 de apă anual, în Valencia

Municipalitatea orașului Valencia economisește mai mult de 4 milioane de m3 de apă pe an prin implementarea unui sistem de detecție automată a scurgerilor și a fraudelor care a îmbunătățit masiv eficiența rețelei de distribuție.

Valencia este unul dintre cele mai mari orașe din Spania, cu o populație de aproape 800 de mii de locuitori. Numărul mare de scurgeri și fraude a fost o provocare reală pentru Consiliul Local, instituția responsabilă cu managementul aprovizionării cu apă. De asemenea, era necesară îmbunătățirea monitorizării infrastructurilor.

Răspunsul la această situație a fost implementarea soluției GoAigua pentru detectarea scurgerilor, precum și a unui serviciu de consultanță specializată pentru digitalizare.

În prezent, orașul economisește peste 4 milioane m3 de apă în fiecare an, reducându-și pierderile datorate scurgerilor cu 18%.

Soluția GoAigua: Gestiunea și limitarea pierderilor de apă cu platforma Ears

Problemă

La începutul anilor 2000, municipalitatea se confrunta cu o serie de probleme în rețeaua de distribuție, cum ar fi un număr mare de cazuri de fraudă și un volum de pierderi de 40% din cauza detectării ineficiente a scurgerilor.

Pe de altă parte, nu exista un sistem de calitate pentru monitorizarea stării infrastructurilor (conducte, pompe etc.).

 

Provocări

Lipsa sectorizării și senzorizarea inadecvată a rețelei de distribuție au fost provocările cheie ce trebuia să fie depășite. Acesta este primul pas în procesul de Transformare Digitală care ar adresa o astfel de situație în orice oraș, indiferent de țară.

Soluția aplicată

Soluția Ears pentru detectarea scurgerilor dezvoltată de GoAigua a jucat un rol esențial în rezolvarea problemei. În acest scop, a fost implementat un proiect pe etape:

  • Rețeaua a fost sectorizată, iar în DMA-uri s-au instalat apometre și manometre.
  • Datele primite au fost integrate în Platforma Big Data & IoT a GoAigua.
  • Managementul a fost centralizat într-o singură platformă. Algoritmii avansați au putut detecta scurgerile, fraudele și intervențiile asupra contorilor de branșament în timp real, pentru fiecare sector.

Îmbunătățirile aduse rețelei au inclus serviciile de consultanță GoAigua: tehnologice, orientate spre proces și transfer a cunoștințelor către operatori.

 

Rezultate: 

  • Peste 4 milioane m3 de apă economisită anual

Este volumul de apă economisit în fiecare an prin detectarea și înlăturarea scurgerilor și a fraudelor.

 

  • 85% eficiență a rețelei

După aplicarea soluției, s-a măsurat o creștere de 30% a eficienței rețelei de distribuție față de situația anterioară.

 

  • -18% pierderi datorate scurgerilor de apă

Pierderile din rețeaua de distribuție datorită detectării automate au fost reduse.

 

  • -20% costuri de întreținere

Datorită gestionării mai eficiente a rețelei de distribuție, costurile cu întreținerea s-au redus consistent.

 

  • Timp de răspuns mai mic de 24 de ore

Detectarea automată a scurgerilor a redus timpul de răspuns la incidentele din rețeua de distribuție.

 

  • Management centralizat

Monitorizarea indicatorilor de performanță privind starea și activitatea instalațiilor (presiune, debit, etc.) a fost integrată într-o singură platformă software.

Doriți mai multe informații despre cum vă putem ajuta la implementarea Transformării Digitale în compania dumneavoastră?

Contactați-ne la office@aqviser.com. Vă mulțumim!